Bacovia – recenzie

Deoarece îmi place să comentez lucrările altora, l-am luat pe Bacovia, fiind cel mai mare poet simbolist român, şi cel mai greu de “descurcat”. Am să postez o scurtă recenzie făcută în urmă cu ceva vreme pentru cunoscuta poezie “Tablou de iarna”.

Ninge grozav pe câmp la abator                                  
Si sânge cald se scurge pe canal ;
Plina-i zapada de sânge animal –
Si ninge mereu pe un trist patinor…

E albul aprins de sânge închegat,
Si corbii se plimba prin sânge… si sug ;
Dar ceasu-i târziu… în zări corbii fug
Pe câmp, la abator, s-a înnoptat.

Ninge mereu în zarea-nnoptată…
Şi-acum când geamuri triste se aprind
Spre abator vin lupii licărind.
– Iubito, sunt eu la uşa îngheţată…

În simbolistica textului bacovian,  anotimpul “iarna” ca efect, rezultat de emoţie, agitaţie proeminentă, agonie, senzaţii răcoroase ofera un cadru morbid, straniu al sentimentelor poetului în armonie cu iubirea, o iubire deziluzionată.

Jocuri de opoziţii în întreaga operă între “sânge roşu, alb”, chestiuni trupeşti, fizice, sugestia cromatică puternică, produsă în urma contopirilor de roşu cu alb, albul reprezentând puritate, curăţenie, imaculat, iar roşu reprezinta sângele, viaţa, ambele fiind un simbol al morbidităţii, sinistrului.  Elemente ale câmpului semantic al morţii: abator, sânge cald, corbi şi repetiţii obsedante, chinuitoare a unor cuvinte, ca ”abator” referindu-se astfel la sacrificii exercitate fără discernamant, cu nepasare, lipsite de milostenie asupra unei victime, unei inocente, care pentru simplul fapt că nu indeplineşte toate regulile firii este condamnat.

În profunzime, pare mai mult o poezie explicită de dragoste, “corbii” păsări rapitoare,  cuprinse de-un inveliş negru metalic cu aspect puternic reprezintă probabil lumea fără scrupule capabilă de lucruri hidoase. Atmosfera este sumbră, sinistră, funebră. Textul este împarţit în 2 planuri poetice: un plan interior, şi un plan exterior ilustrat în primle 2 strofe care cuprinde o lume moartă, însângerată, iar ultima strofă reprezintă planul interior caracterizat de cuvinte ca “iubito”, “sunt eu” acestea reprezentând un simbol al sacrificiului, al morţii iubirii, al lumii trecatoare. Cu un risc asumat presupun că iubita este chiar în centrul abatorului, în dânsa se ascunde sacrificiul şi puterea de dominanţă, care-l va duce într-un final la eliberare deplină, ca o semnificaţie a decesului, a mortii.

Se prefera chinul trupesc decat cel sufletesc. Poezia nu este o imitaţie a lumii, ci o revelaţie a interiorităţii acesteia inovatoare a unui sentiment de revoltă din partea autorului asupra omenirii, demonstrat printr-o atitudine intuitivă. Sinestezia este, de asemenea prezentă în text “sângele cald se scurge…”.


About these ads
This entry was posted in Recenzii. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s